Introducere

Sfântul Irineu de Lugdunum (azi Lyon – în sudul Franței) a trăit în secolul al II-lea (c. 130-202) fiind ucenicul Sfântului Policarp al Smirnei. Viețuind în preajma Sfântului Policarp (care la rândul său a fost ucenic al Sfântului Ion Evanghelistul), el a primit pe line apostolică directă învățătura de credință creștină pe care avea să o apere cu înflăcărare mai târziu.

După anul 177 îl găsim pe Sfântul Irineu în scaunul de episcop al Lugdunumuui, păstorind creștinii din această zonă într-o perioadă în care biserica se confrunta cu persecuțiile împăraților romani pe de o parte, și cu asaltul noilor idei gnostice și montaniste care amenințau integritatea bisericii, pe de altă parte.

În acest context el scrie cele două lucrări cu un remarcabil caracter apologetic: Împotriva ereziilor și Demonstrația propovăduirii apostolice. Prima, care are un pronunțat caracter polemic, este un tratat ce ia în parte fiecare erezie din acea vreme și o combate cu argumente raționale, după care o respinge pe baza Sfintei Scripturi. A doua expune într-un limbaj accesibil oricui învățătura de credință creștină, fiind un adevărat catehism pentru creștinii din acea vreme.

Sfântul Irineu primește moarte martirică cam pe la anul 202 în timpul împăratului Septimiu Sever.

Conținutul lucrării

Lucrarea este structurată în 100 de capitole și poate fi împărțită în patru părți: prolog (1-2), partea întâi (3-42), partea a doua (43-97) și concluzii (98-100). Demonstrația propovăduirii apostolice este adresată unei persoane cu numele Marcian despre care Sf. Irineu afirmă că are o puternică dorință de a merge în cele ale lui Dumnezeu: „Cunoscând, dragul meu Marcian, dorința ta de a umbla întru cele dumnezeiești, singura cale care îl duce pe om la viața veșnică.”[1]

„În prolog Sf. Irineu dezvăluie tema lucrării și insistă asupra necesității păstrării ortodoxiei credinței, aceasta fiind credința transmisă de prezbiteri, deținători ai peceții botezului creștin. Credința nu trebuie păstrată doar la nivel teoretic; ea trebuie șă se facă simțită în curăția și sfințenia trupului și a sufletului și în dreptatea față de aproapele.”[2]

Prima parte, prezintă de o manieră facilă principalele teme propovăduite de Sfinții Apostoli precum: Despre Dumnezeu Tatăl, Fiul întrupat și Duhul Sfânt, despre credință, ca dar e trebuie păstrat cu mare grijă și despre păzirea unității în Duhul care menține vie această credință în noi.

În cea de-a doua parte, Sfântul Irineu demonstrează, pe baza Scripturilor Vechiului Testament, cele spune în partea întâi. „Ceea ce predica apostolică învață despre Domnul Iisus Hristos este adevărat, deoarece Vechiul Testament și profeții cuprind aceste învățături, iar Iisus Hristos le-a împlinit. Iisus este Fiul lui Dumnezeu, consubstanțial cu Tatăl, născut înainte de veci. El se va arăta și va fi în mod egal regele iudeilor și al neamurilor. Timpul, locul, împrejurările nașterii, faptele și minunile, pătimirile, moartea, învierea, înălțarea la cer, șederea de-a dreapta Tatălui în slavă, toate au fost prevestite.”[3]

În concluzie Sfântul Irineu afirmă ca după toate acestea demonstrații, credința aceasta, anunțată de Vechiul Testament, este adevărată și mântuitoare. De cei care se poziționează înafara sau împotriva ei trebuie să ne ferim ca să nu ne punem în primejdie mântuirea. „Acesta este, dragul meu prieten, propovăduirea adevărului, și acesta este planul mântuirii noastre și calea vieții pe care profeții au prevestit-o, și Hristos a întemeiat-o și Apostolii ne-au dat-o nouă, iar Biserica o dă fiilor ei din întreaga lume. Trebuie să o păstrăm cu grijă mare, cu bunăvoință și fiind prin fapte bune și caracter sănătos bineplăcuți lui Dumnezeu.”[4]

„Iar noi trebuie să fim atenți față de astfel de persoane (n.n. care resping Botezul în numele Sfintei Treimi) și să ne ferim de învățătura lor greșită, dacă dorim cu adevărat să fim bineplăcuți lui Dumnezeu și să dobândim de la El mântuirea.”[5]

Idei fundamentale ale lucrării

  1. Îndumnezeirea scopul vieții unui creștin

Una dintre principalele idei ale acestei lucrări este aceea a mântuirii prin îndumnezeire ca scop principal în viața unui creștin. Sfântul Irineu afirmă că „zestrea noastră permanentă și statornică să fie de a participa la natura divină și de a fi ridicați deasupra tuturor lucrurilor care există.”[6] Deși traducătorii au încercat să ocolească această idee datorită dificultăților de traducere din limba armeană, totuși ea este prezentă și face parte dintre ideile forte ale lucrărilor Sfântului Irineu. În alt loc Sfântul Irineu adaugă: „iar calea cea una duce spre Împărăția Cerurilor unindu-l pe om cu Dumnezeu.”[7] Este clar că în viziunea Sfântului Irineu este posibilă o îndumnezeire a omului cu Dumnezeu prin participarea omului la natura divină. Totodată Sfântul Irineu vede această îndumnezeire posibilă atunci când și trupul și sufletul lucrează împreună și se află într-o stare de  curățire și pregătire pentru a primi adevărul, „căci numai prin conlucrarea trupului cu sufletul în curăție, făptura umană poate să dețină adevărul și să se întoarcă la Dumnezeu.”[8]

  1. Credința – cale spre mântuire

Dacă Sfântul Irineu vede mântuirea omului prin participare la natura divină ca scop al vieții, tot el afirmă și credința ca modalitate de a ne așeza pe cărarea care merge spre mântuire. „Întrucât păstrătorul permanent al mântuirii noastre este chiar credința noastră, trebuie să avem mare grijă față de ea, ca să putem dobândi cu adevărat ființa cea reală.”[9] Ființa cea reală nu poate fi altcineva decât omul care se află în comuniune cu Dumnezeu, adică omul îndumnezeit.

Elemente de metodologie

Lucrarea de față se constituie, după cum afirmă chiar autorul, ca o prezentare în puține cuvinte a punctelor fundamentale ale propovăduirii apostolice.

Traducătorul consideră că „lucrarea nu este nici apologetică și nici polemică, ci mai degrabă o expositio, o prezentare pozitivă, cu argumente preponderent scripturare, dar și raționale, presărate ici și colo, și cu structuri de argumentare logice, pentru a-l satisface și pe cititorul care caută elementul rațional, nu doar pe cel revelat.”[10]

Observăm așadar că lucrarea este una mărturisitoare fiind o prezentare a adevărurilor fundamentale de credință formulate într-un limbaj comun, ușor de înțeles și pentru cititorii din altă sferă a preocupărilor decât teologia. Totodată opera este misionară deoarece, prin limbajul simplu, poate ajunge cu ușurință în medii necreștine și poate constitui un adevărat catehism pentru cei care doresc să cunoască creștinismul.

Sfântul Irineu se folosește în demonstrația sa atât de argumente din Sfânta Scriptură cât și de argumente raționale, arătând astfel că rațiunea și revelația nu se află în opoziție, ci ele pot conlucra pentru a scoate la iveală adevărul.

Concluzii

În final putem considera lucrarea Sfântului Irineu ca fiind una actuală deoarece în definitiv, frământările omului modern nu sunt total diferite de acelea ale oamenilor de demult. Chiar dacă formulate în alte cuvinte, omul tinde pre absolut în orice epocă deoarece are sădit în el dorul spre infinit. Omul caută nemurirea. Atât omul credincios cât și cel necredincios vrea să se înveșnicească, să-și facă numele nemuritor. În acest context Sfântul Irineu vine și dă sens căutărilor umane spunând că adevărata nemurire se poate obține prin participarea omului la natura lui Dumnezeu cel nemuritor. Iar în acest demers credința este elementul care ne indică calea sigură spre obținerea nemuririi.

Totodată, opera este un model despre cum putem pune în slujba adevărului revelația și rațiunea, elemente pe care îl consider extrem de actual în contextul unei societăți în care rațiunea este promovată ca principală sau chiar singură modalitate de cunoaștere și în care biserica este provocată să răspundă și să afirme cum revelația și rațiunea nu intră în contradicție, ci se completează reciproc.

Note de subsol:

[1] Sf. Irineu de Lyon, Demonstrația propovăduirii apostolice, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001, p. 63;

[2] Prof. Dr. Remus Rus în Introducere la Demonstrația propovăduirii apostolice, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001, p. 34;

[3] Prof. Dr. Remus Rus în Introducere la Demonstrația propovăduirii apostolice, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001, p. 35;

[4] Sf. Irineu de Lyon, Demonstrația propovăduirii apostolice, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001, p. 151;

[5] Sf. Irineu de Lyon, Demonstrația propovăduirii apostolice, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001, p. 153;

[6] Sf. Irineu de Lyon, Demonstrația propovăduirii apostolice, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001, p. 67;

[7] Sf. Irineu de Lyon, Demonstrația propovăduirii apostolice, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001, p. 64;

[8] Prof. Dr. Remus Rus în nota 135 la Demonstrația propovăduirii apostolice, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001, p. 66;

[9] Sf. Irineu de Lyon, Demonstrația propovăduirii apostolice, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001, p. 67;

[10] Prof. Dr. Remus Rus în Introducere la Demonstrația propovăduirii apostolice, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001, p. 34;