Cei ce nu au povățuitor, aceia rătăcesc și cad ca frunzele”. Gânduri de vacanță de la Sfântul Munte Athos.

Sunt pentru trei luni de zile, cu darul lui Dumnezeu, beneficiarul unei burse de studiu Erasmus, la Sfântul Munte Athos. Deocamdată, privesc peisajul, inspir aerul aromat, sunt atent la cum se poartă părinții la biserică, la trapeză, la ascultare, pentru a intra în ritmul vieții de aici. Am auzit odată pe un părinte de la Putna spunând: dacă nu faci cele ale locului, locul nu te ține. Părintele voia să spună că dacă nu respecți rânduiala și tradiția monahală a locului, sfârșești prin a pleca de acolo. Îmi doresc ca în cele trei luni de „cură” atonită să intru cât mai mult în spiritul acestui loc sfânt. În seara asta eram la masă în trapeza Schitului Prodromu. Vreo 30 de părinți și 10 mireni mâncau într-o liniște aproape deplină. Se auzea doar glasul părintelui rânduit să citească cuvântul de folos la masă, așa cum se obișnuiește la toate mănăstirile de aici.

În această liniște, împletit cu glasul părintelui care citește, se aude deodată, un ciripit de rândunică. Ridic ochii din farfurie și văd un pui mic de rândunică, zburând stângaci și dând ocol trapezei în căutarea ieșirii. Înconjura încăperea bezmetic și se oprea de fiecare dată la o fereastră închisă. După mai multe rotocoale se așază speriat pe rama unei icoane agățată pe perete și începu să ciripească rotindu-și capul în toate părțile. „Acum se roagă, mi-am zis. N-o scoate singur la capăt și cere ajutor.” Ceva mă îndemna să mă ridic și să-l iau în mână ca să-l scot afară, să-l eliberez de spaime și din această cameră prea mică pentru zborul lui. M-am stăpânit gândindu-mă la ce vor zice părinții. Privind rândunica mi-am amintit și de cuvintele bunicii care văzându-mă în timpul vacanțelor cum încercam să ating puii de rândunică cuibăriți sub bârnele din grajd, mă dojenea și-mi zicea că dacă îi voi atinge vor muri. Nu am înțeles nici până astăzi prea bine de ce, dar… dacă așa a spus ea, așa trebuie să fie.

Nu după mult timp văd că în trapeză intră încă trei oaspeți. Se vede treaba că rugăciunile rândunelului au fost ascultate. Mama rândunică, tata rândunel și probabil un frate mai mare de-al lui, mi-am dat seama de asta după zborul ceva mai sigur pe care îl avea, au venit în căutarea celui pierdut. De bucurie că s-au întâlnit au început să ciripească des și cu entuziasm și s-au lansat în noi volte prin sala de mese. Părinții din trapeză au lăsat pentru câteva clipe cuvântul de folos citit la amvon și urmăreau zborul familiei de rândunele. Poate se rugau ca păsărelele să găsească ieșirea. Așa s-a și întâmplat. Tatăl a aflat ieșirea și toți ceilalți l-au urmat. Au ieșit prin cerul din ușă spre lumină și spre libertate. Nu ajunge să știi să zbori pentru a afla libertatea, mi-am spus. Avem nevoie și de un povățuitor pentru a o dobândi. Aceasta este lecția pe care fără cuvinte, ne-au transmis-o aceste viețuitoare, mesageri cu siguranță ai lui Dumnezeu. Continui să fiu atent căci sunt sigur că Dumnezeu ne oferă în fiecare zi daruri de înțelegere și de bucurie. Nouă nu ne rămâne decât să fim pregătiți să le vedem și să le înțelegem.

FOTO: