Ca persoană, niciun om nu este mediocru. Mediocre pot fi doar acțiunile și activitățile unui om.

Am participat aseară la o conferință a domnului Marius Iordăchioaia, iar subiectul întâlnirii a fost tocmai acesta: mediocritatea. Spunea el, că mediocritatea este primul semn al putrezirii, este masca sub care ne ascundem atunci când ne refuzăm vocația. Să nu fiu mediocru înseamnă să-mi fac treaba bine, să pun în lucrare darurile pe care le am.

Orice formă de cultură care nu are ieșire la cer este sortită mediocrității, este ca o închisoare care are toți pereții plini de citate, de scrieri docte dar care nu te ajută să evadezi. Până reușești să citești tot ca să treci mai departe, adică să te eliberezi, să ridici privirea spre cer, trece viața. Nu se merită să urci pe scara unei culturi mediocre până în vârf, sperând că acolo vei găsi ceva. În schimb, toate capătă sens în Biserică, în acel spațiu al comuniunii în care se întâlnesc persoane având în mijlocul lor Persoana. Doar aici putem ieși cu adevărat din mediocritate, putem comunica cu adevărat, cunoaște Infinitul. Doar în Biserică și în Hristos, în dialog cu celălalt, te cunoști pe tine și descoperi că ești nelimitat. Am putea traduce mediocritatea prin starea de căldicel. Sunt mediocru în Biserică atunci când nu sunt nici rece, nici fierbinte. Când vin la Biserică în așteptarea a ceva magic. Când mimez credința fără să o am. Adesea spunem prin formalismul nostru eclesial: „se subînțelege că eu cred în Hristos”, dar faptele noastre ne arată că nu credem.

Despre acest om Petru Creția spune: „când ceva din excelența lumii îi trezește totuși interesul sau curiozitatea, omul mediocru vrea să participe și el cumva, dar fără efort și fără risc, de la locul lui căldicel. (…) Totuși, dacă ar bate Dumnezeu la ușa lui, s-ar teme să-i deschidă”. Asta pentru că omul mediocru se teme de schimbare, iar Hristos aduce schimbare totală. Mediocritatea noastră, dacă am avea curajul schimbării, ar mai ține până la ușă. De acolo, ar începe drumul spre excelență. Însă acest drum nu este facil. Experiența sfințeniei, cea care anulează mediocritatea, nu aduce cu ea o viața mai ușoară, ci dimpotrivă, una mai grea, deoarece numai în urcușuri și coborâșuri ești persoană. Așadar, vocația mea de creștin este să devin om deplin, să fiu persoană.

Îmi vine în minte întâlnirea Micului Prinț cu omul de afaceri. Acesta muncea de zor, cum am spune astăzi, era un om de carieră. Aduna, scădea și socotea, dar nu vedea dincolo de cifre. Știa doar că administrează și că este bogat, însă nu știa ce administrează. Punea totul în oala cifrelor și amesteca fără să știe că nu poți depune stelele la bancă. Mediocritatea nu lasă nimic în urma ei. Se opune oricărui lucru de valoare. Doamne ajută-ne să preferăm Cerul și pe cele netrecătoare ca și Cerul să ne prefere pe noi. Afaceristul lui Antoine de Saint Exupery va dispărea și calculele lui odată cu el, dar stelele vor fi tot pe cer.