Motto: „Cine nu se teme de moarte, acela se află pe calea către libertate.”
(Părintele Sofronie Saharov)

Sâmbătă, 20 mai 2017, 300 de tineri din Protopopiatele Iași I și III s-au întâlnit pentru a patra etapă pregătitoare în vederea Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși, Iași, 2017. Evenimentul a fost organizat de Sectorul de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor în colaborare cu asociațiile de tineret ASCOR și ATOR Iași.

Întâlnirea a debutat cu Sfânta Liturghie la Biserica Sf. Daniel Prorocul și a continuat pe parcursul întregii zile la Centrul de Evenimente Agora. Aici tinerii au avut parte de o conferință, sesiuni de lucru pe grupe și un spectacol de dans și cântec popular.

În cadrul conferinței, Părintele Arhim. Nicodim Petre, consilier în cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor ne-a spus că frica, necunoașterea și păcatul sunt obstacolele care stau în fața libertății noastre.

– Părinte, dumneavoastră sunteți liber? a întrebat Ștefan, unul dintre participanți, la finalul conferinței.

– Într-o anumită măsură da. Liber în mod absolut este doar Dumnezeu. Libertatea este un exercițiu de toată viața. Ea presupune efort și disciplină. Nu poți spune niciodată că ești liber în mod deplin.

– Și cum argumentați faptul că sunteți liber?

– În nici un fel. Libertatea nu se demonstrează, nu se teoretizează. Libertatea se trăiește. Omul îl simte pe celălalt dacă este liber din modul în care se manifestă. Ca să înțelegi cât de liber este un om este nevoie să trăiești lângă el, să-l vezi cum se poartă în diferite situații.

La finalul zilei, în timpul sesiunii de concluzii, una dintre ideile pe care le-am auzit a fost aceea că adevărul te eliberează. Astfel, în măsura în care acumulezi mai multe cunoștințe, te apropii tot mai mult de adevăr și devii tot mai liber. Tânărul care nu cunoaște este ușor de manipulat, iar manipularea este o îngrădire a libertății. Mi-a plăcut ideea aceasta. Am regăsit-o și la Sf. Isaac Sirul care spune că omul „în măsura în care este atras spre cunoaștere se apropie și de libertatea sufletului, și în măsura în care are o inteligență din ce în ce mai liberă, trece de la o cunoaștere la altă cunoaștere, mai înaltă.”

Așadar există o gradație în câștigarea libertății. Ea se dobândește treptat și, după cum amintea părintele în conferință, este un exercițiu și un proiect pentru toată viața. Sperăm că ziua de astăzi a fost un moment de edificare și un prilej de a ne apropia măcar puțin de condiția omului liber.

Andrei Grosu, ATOR Iași

Galerie foto: