Blogul lui Andrei Grosu

Jurnal de student.

Dacă Dumnezeu este bun, de ce îngăduie atât de multă suferință în lume?

Vorbeam zilele trecute cu un coleg de școală, și la un moment dat discuția a ajuns la subiectul bolilor pentru care încă nu s-a găsit tratament. Și brusc a apărut întrebarea: Dacă Dumnezeu este bun, de ce îngăduie atât de multă suferință în lume?

Un posibil răspuns ar fi: tocmai pentru că este bun și Îi pasă de noi. Poate părea puțin greu de înțeles un astfel de raționament, dar cred că dacă renunțăm puțin la gândirea pragmatică a lumii de azi, o să reușim a înțelege sensul transcendent al suferinței.

Suferința ne apropie de Dumnezeu.

Orice om când are o problemă de sănătate sau un alt necaz, încearcă mai întâi să facă tot ce este omenesc posibil (asemenea femeii din Evanghelie care avea scurgere de sânge de 18 ani și care își cheltuise toată averea la doctori) dar în final, dacă vede că „nimic nu folosește” vine la Hristos și la prietenii Săi (sfinții) pentru a-și pune înainte oful. Și nu de puține ori Dumnezeu se îndură și vindecă trupul după ce omul și-a înoit viața (că tot auzim de multe ori expresia „s-a născut a doua oară”).

Omul care are un necaz se roagă sincer. Cu toate că această rugăciune poate fi umpic egoistă, totuși ea este și curată pentru că omul aflat în suferință lasă celelalte griji ale vieții si își concentrează atenția pe starea în care se află.

Suferim aici ca să ne fie bine pe lumea cealaltă.

O altă rațiune a suferinței ar fi aceea că Dumnezeu ne îngăduie să îndurăm necazuri în această lume ca să ne mântuiască în veșnicie. Este în Pateric o istorioară cu un părinte care după ce a stat un minut în iad era dispus să îndure zeci de ani de boală pe pământ în locul chinurilor din iad. Așadar, celor care au anumite păcate nespovedite, Dumnezeu le îngăduie să sufere aici sau le îngăduie o moarte năprasnică, pentru a-i face fiii Împărăției Cerurilor.

În final vreau să mai amintesc de o idee pe care am auzit-o pentru prima dată la Înaltpreasfințitul Bartolomeu Anania, un om care a îndurat inclusiv ani de detenție în perioada comunistă. El întotdeauna când avea o greutate spunea „prin aceasta vrea Dumnezeu ceva cu mine”.

Cu gândul acesta m-aș bucura să rămânem în urma acestor rânduri: acela că în orice moment dificil al vieții există o rațiune divină care, dacă o acceptăm (pentru că avem și libertatea de a o accepta sau a ne răzvrăti), se va face în noi prilej de apropiere și de comuniune cu Dumnezeu.

sursă imagine: Doxologia

2 Comments

  1. De acord cu tot ce ai scris dar as adauga ca nu trebuie sa ne loveasca o boala sau un necaz ca sa-l cautam pe Dumnezeu trebuie sa-l purtam in suflet si sa-i multumim pentru fiecare rasarit de soare pe care il primim de la El

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*