O masă festivă se prezintă de obicei astfel: farfuria pentru primul fel este așezată deasupra farfuriei de serviciu. Pe ea sau alături, sub furculiță, se pune șervețelul frumos împăturit. Chiflele sau feliile de pâine se pun în două-trei coșulețe speciale, repartizate simetric. Locul furculițelor este la stânga farfuriei. Aliniate de la stânga spre dreapta în ordinea utilizării lor, acestea se așază cu dinții în sus. La dreapta se pun cuțitele, cu partea tăioasă spre farfurie, tot în ordinea utilizării – cel mai îndepărtat fiind pentru primul fel de mâncare, adică pentru pește, iar în fața farfuriei stă lingura de supă cu partea adâncită în sus și uneori lingurița pentru desert. Nu vom așeza alături mai mult de trei cuțite și trei furculițe. Restul tacâmurilor – lingurița pentru tort, furculițele și cuțitele mici pentru baclava sau pentru fructe – nu se pun pe masă, ci pe o măsuță de serviciu sau pe un bufet pentru a fi la îndemână.

Aceste reguli nu sunt bătute în cuie. Numărul tacâmurilor și așezarea lor diferă în funcție de meniu.

Tacâmurile se pot pune și pe suportul destinat lor, care va fi așezat la dreapta farfuriilor. Pe suport vom așeza, în dreapta, cuțitul cu partea tăioasă spre farfurie, și în stânga lui furculița cu dinții în jos. Lingura și lingurițele pentru desert vor fi așezate în fața farfuriei. Dacă utilizăm suportul de tacâmuri, vom pune șervetul ori șervețelul la stânga, direct pe fața de masă.

Extras din: Aurelia Marinescu, Codul bunelor maniere astăzi, Editura Humanitas, București, 2015, pp. 155-156.